©  2013, Aurel Maria Baros - text & biobibliografie
Biblioteca de proza a orasului Bucuresti
Uniunea Scriitorilor din România
- Filiala Bucuresti Proza
 
PROZA
              « … a]a cum spunea Elsa : Nu poti
         s¤ hr¤ne
sti g¤inile, dac¤ nu le ai.
»

                                            Andrew O’Hagen


        Edy mi-a deschis u]a zâmbitor ca întotdeauna. Am fost surprins, fiindc¤ era ras în cap ]i se l¤uda cu tatuajul de pe ceaf¤ : un mic cod de bare, asa cum î]i fac condamnatii
la moarte în State.
        - E foooarte cochet, nu ? m-a întrebat.
        La început am vorbit despre sex, droguri ]i pustoaice traficate. Pe urm¤, dup¤ miezul noptii, el a trecut la prietenii no]tri care fac spin¤ri de bani. Chestia asta m¤ deprima.
        I-am terminat sticla de votk¤ Absolut ]i, când s-a dus la baie, am plecat.
        Am stilul ¤sta nenorocit... Ajung la om acas¤, bem, st¤m frumos de vorb¤ ]i, atunci când intr¤ în buc¤t¤rie s¤ mai aduc¤ o sticl¤ sau face un drum la WC, m¤ car. De preferint¤, în toiul unei discutii. Nu-i spun nici la revedere.

        … În strad¤, mi-am sunat gagica de pe telefonul mobil. Nu r¤spundea, asa c¤ am sunat-o din nou, mai
ap¤sat. Mi-a r¤spuns unu’, care a
tipat la mine :
« B¤, o s…, b¤ ! »… Cam nasol… Poate c-a
f¤cut atingere, mi-am zis, ]i am format
num¤rul înc¤ o dat¤. Îns¤ mi-a r¤spuns acela
si individ, cu acelasi îndemn de muist. Înainte s¤ închid¤, a mai ad¤ugat : « Si nu mai suna, b¤,
c¤ devii degeaba ! »
        SP... Aproape normal, era noapte, ora trei. Am încercat s¤-mi îndes mobilul în m¤-sa la loc. Aveam un toc de piele prins pe curea. Treaba asta mi-a luat câteva minute.
        Pe urm¤, am stat s¤ m¤ gândesc. Cred
c¤ m-am gândit la ceva. Oricum, am pornit încolo, s¤ ies în bulevard ; m¤ amuzam : mersul este o c¤dere prevenit¤, da’ eu nu, chestii de-astea.
               
      Mergeam spre metrou, probabil din inertie.

        Pe la mijlocul str¤zii, pe contrasens, unde b¤tea întunericul mai tare, dou¤… taxiuri. Cam întunecate, dac¤ pot s¤ zic asa, pentru gustul meu.
        - Ce faceti, m¤, pe-aici ? le-am întrebat.
        Am luat-o pe cea mai înalt¤. Îsi plimba întruna limbuta rozalie peste buze, niste buze late de dou¤ deste : am b¤nuit c¤ se pricepe.
S-a ag¤
tat din mers de mijlocul meu (a nimerit cam pe unde aveam portofelul) si-atunci am întrebat-o dac¤ stie s¤ telefoneze din burt¤.
        - Din ce ?! s-a mirat ea, tuguindu-si buzele-alea. D¤ o tigare.
        Nu pricepea nimic... Din burta m¤-sii.
        Am cotit pe prima strad¤... Pe sub pomi, noaptea era si mai neagr¤. Din când în când, tipa se desprindea de mine si se repezea spre scara unui bloc ca s¤ c¤ute o us¤ descuiat¤, ceva f¤r¤ interfon. Înaintam destul de greu, dac¤ pot spune asa, ar fi fost cazul s¤ ne asez¤m undeva. A încercat de vreo cinci-sase ori, pân¤ a g¤sit o banc¤. Mi-o fi f¤cut semn,
ner¤bd¤toare, cu mâna :
        - Hai, hai, vino încoace !... S-a descurcat fata !
        Era întuneric bezn¤ pe aleea aia spre bloc, nu-mi dau seama cum m-am orientat. Dar, oricum, când m-am uitat în jos ca s¤ v¤d banca, m-a luat cu ameteal¤. Bun, asta era. În timp ce m¤ asezam, ea m¤ pip¤ia pe picioare, pe unde apuca, m¤ pip¤ia ca o vac¤. Am vrut
s¤-i dau peste mâini, n-am nimerit-o. Nu exci
ti un tip în vreme ce se aseaz¤ pe o banc¤, nu ?!

        Ne-am oprit deci acolo si ea m-a luat în brate de mai multe ori, foarte m¤moas¤. Am avut si eu o tentativ¤. Ea se tot îndesa între genunchii mei. Îmi venea s¤-i spun c¤ era mult mai inteligent s¤ lu¤m liftul si s¤ ne oprim între etaje. Una mic¤.
        La un moment dat, dup¤ ce a r¤mas nemiscat¤ câteva clipe, mi-a spus în soapt¤ :
        - Hai s¤ c¤ut¤m alt loc !
        De-abia m¤ târam, ce e drept, dar poate c¤ am mers, asa, r¤zletiti, vreo treizeci de metri, pân¤ în dreptul unor ruine.        
        
Demolaser¤ unii, pe jum¤tate, un bloc, ceva, o tipografie.
        - Stai aici, mi-a zis, tot în soapt¤. Stiu eu un loc printre d¤râm¤turile-astea. M¤ duc s¤
v¤d.
        Eu m-am încruntat :
        - Ce loc, m¤ ?
        - Un loc. Stai aici, mi-a zis hot¤rât¤.
        Si dus¤ a fost printre d¤râm¤turile-alea.

    
Dup¤ o noapte grea
site personal :
Filiala Proza Bucuresti
Uniunea Scriitorilor din România
       Peste o jum¤tate de or¤, ajuns în bulevard, mi-am dat seama c¤ sunt un prost cu coad¤.
M¤ f¤cuse de mobil. Eh.
        M-am uitat în jur. Orasul p¤rea format din j’de blocuri nenorocite si din cimitire. Toate periferiile sunt asa. Ástia au construit ca niste
c¤ca
ti. Cutii de beton, prefabricate puse una peste alta, de patru, sapte si zece etaje. Iar cimitirele au r¤mas, încet-încet, în interiorul orasului. Doar c¤ în p¤mânt nu sunt decât trei etaje, cel mult.
        Pe bulevard, cum e si firesc atunci când ai nevoie, nici un taxi. M¤ rog, nu prea sunt statii de taxi pe lâng¤ cimitire. Telefon nu mai aveam, chef de miscare, nici atât. Votca urca
în mine.

       
Si m-am asezat pe bordur¤. Cred c¤ m-am gândit la ceva. Oricum, dac¤ ocoleam cimitirul la pas, as fi ajuns acas¤ de dimineat¤. Asa st¤ treaba întotdeauna : cât parcurgi cu masina pret de-o tigar¤ faci si pe jos, dar în trei ceasuri.
        Mi-as fi aprins un Kent, dar uitasem bricheta la Edy.
        Atunci mi-a venit o idee salvatoare. Dac¤ treceam prin cimitir, scurtam drumul si eram
acas¤ într-o jum¤tate de or¤. A
sezat pe bordura aia si uitându-m¤ tint¤ la asfalt, z¤ream parc¤ blocurile de dincolo de cimitir. Si blocul meu, acolo, în noapte.
         Por
tile cimitirului, larg deschise. Normal. Am apucat-o pe aleea principal¤. Îmi fixasem un reper : luminita rosie de pe turnul parasutistilor. Dac¤ o tineam drept spre ea, ajungeam în cap¤tul
str¤zii mele.
        Aleea era lat¤, înaintam bine. Încolo, miros de tei si bezn¤ la greu. Nu se f¤cea s¤ fumez în cimitir, dar simteam nevoia s¤ m¤ concentrez : întunericul m¤ ametea. Dup¤ vreo cinci minute, cam asa, am observat c¤ luminita rosie r¤m¤sese în dreapta mea. M-am gândit c¤ aleea cotea la stânga, spre capel¤, si, nu poti s¤ stii, n-as fi vrut
s¤ trec pe-acolo. Am luat-o printre morminte.

        Mi-am alungat repede din cap tot felul de chestii de-alea cu mâini care ies din p¤mântul reav¤n, cu crengi care-ti agat¤ hainele, cu ochi fosforescenti care sclipesc dintre coroanele de flori… M¤ rog, cu gemete, cu soapte înfundate, lugubre, “Sunt aici, scoate-m¤ afar¤ !” si cu scârtâit de capace de scriu, alea-alea. Stiam o multime de povesti de-astea. Mergeam, asadar, hot¤rât înainte. Nici crucile nu le vedeam bine, dar mormintele.
        Departe, luminita rosie str¤lucea dinaintea mea. Nu stiu de ce, dar ajunsese în stânga. Nu trebuia s-o pierd din ochi, asa c¤ am cotit imediat la stânga. Si m-am scufundat dintr-o dat¤ în
p¤mânt.

         Când m-am trezit, nu se vedea nimic
jur-împrejur. Bezn¤, bezn¤. Parc¤ aveam ochii închi
si. Am pip¤it în fat¤ : perete. Într-o parte, perete. Perete în cealalt¤ parte... Pereti de
p¤mânt... Cred c-am dat cu degetele de ni
ste râme sau de niste viermi, de ceva cleios…
        Mi-am ridicat capul. Undeva, deasupra,
într-un fel de dreptunghi, p¤rea s¤ fie cerul. În orice caz, ni
ste stele...
        - Oh, cred c-am oftat, ‘tu-i mama m¤-si !... Da’ prost mai sunt ! Am c¤zut într-o groap¤ !
        Nasoal¤ situatie. Se f¤cuse si cam r¤coare.

        Am s¤rit în sus, ca s¤ m¤ prind de marginea gropii. Dar era asa de adânc¤, încât, nici nu putea fi vorba s¤ ies din ea. M¤car de atâta lucru puteam s¤-mi dau seama. Am continuat s¤ sar din r¤sputeri vreo zece minute. La un moment dat, m-am prins chiar de un smoc de iarb¤ de pe buza gropii, care îns¤ nu m-a tinut si am alunecat, cu încetinitorul, înapoi.
        N-am încetat cu top¤iala asta, decât atunci când am simtit c¤-mi dau sufletul. M-am l¤sat pe fundul gropii. Dar mi se p¤rea c¤ nu e de stat acolo. Am f¤cut o nou¤ încercare, de data asta mai chibzuit¤. Nici o sans¤. Groapa m¤ tr¤gea înapoi, nu m¤ l¤sa s¤ ies. Si, dintr-odat¤, o voce dogit¤ a r¤sunat în spatele meu, la un pas :
        - He-he, degeaba încerci, dom’le ! Dac-ai sti de cât¤ vreme sunt eu aici !
        - Oh, Doamne, am gâfâit atunci, doar nu… !
        Si parc¤ am prins aripi : m-am azvârlit cu disperare în sus, am dat din mâini si din picioare si, ca printr-o minune, am ajuns cu coatele pe marginea gropii. M-am s¤ltat dintr-o singur¤ miscare afar¤ ! Se auzeau bulg¤rii de p¤mânt rostogolindu-se în urma mea.
        Odat¤ iesit, am rupt-o la fug¤ cât am putut, mai pe genunchi, mai în patru labe... Cu luminit¤ sau f¤r¤ luminit¤, nu m-am oprit decât în cap¤tul str¤zii mele. Pl¤mânii îmi luaser¤ foc, picioarele nu m¤ mai duceau nici nu pas. M-am pr¤busit pe trotuar. Eram terminat.

        Apoi am z¤cut toat¤ ziua în pat. N-am iesit în oras, n-am vorbit cu nimeni.
        În ziua urm¤toare, am citit în ziar c¤ îngrijitorul cimitirului scosese un om dintr-o groap¤ s¤pat¤ de curând. Individul petrecuse acolo o noapte întreag¤.
        M-am gândit c¤ era vorba despre unul care
c¤zuse în groapa aia înaintea mea.
Si-i fusese team¤ s¤ nu m¤ sperie.

                      (fragment din romanul
          
O femeie bun¤ s¤-
]i zbori creierii)

Aurel Maria Baros
Aurel Maria Baros (n. 6 martie 1955)
este romancier, poet ]i traduc¤tor.
Face parte dintre scriitorii genera
]iei ’80.

Membru în Comitetul Director al ASB din 2005 si
în Consiulul Uniunii Scriitorilor din 2009.
Vicepre]edinte al Filialei Bucuresti Proz¤ din 2009 si presedinte interimar din 2011.

Pre]edinte al Filialei Bucuresti Proz¤ din 2013.

.