conceptie grafica  ©  Aurel Maria Baros
Aurel Maria Baros
Despre timbrul literar


Pe la începutul secolului al XVIII-lea, în câteva tari europene, au fost înregistrate primele discutii legislative referitoare la constituirea dreptului de timbru. Acest concept economic viza initial mai multe domenii de activitate, unele dintre ele fiind supuse timbrarii si astazi în diferite state.
Scopul, usor de sustinut atunci, ca si acum, pare simplu ; pe de o parte, eliminarea produselor nedeclarate (sau contrafacute) de pe piata si, pe de alta parte, eliminarea evaziunii fiscale.
Ca urmare a nenumaratelor reactii adverse la introducerea dreptului de timbru, piata economica a cunoscut o serie de tulburari. Pentru ca, evident, batalia pentru instituirea reglementarilor de acest fel în aria pietelor nationale a început imediat dupa aplicarea primului timbru investit cu puteri speciale.
Lupta aceasta ar putea sa para mai usoara astazi, însa ea continua sa fie o înclestare distrugatoare, uneori pe viata si pe moarte în anumite tari, daca avem în vedere produse cum ar fi alcoolul sau tigarile.

Ca si în celelalte domenii economice, aparitia timbrului literar în industia editoriala a fost conditionata, bineînteles, de dezvoltarea tehnologica a fabricilor de hârtie si a imprimeriilor. Modernizarea procesului de tiparire pe hârtie cu filigran si realizarea în cantitate mare a timbrelor mobile au trenat o buna perioada de timp.
Anglia este prima tara care, în 1712, introduce pe piata periodicelor timbrul literar aplicat fiecarui exemplar. Reglementari indentice apar la putin timp aproape în toate statele europene. Însa, abia spre sfârsitul secolului al XIX-lea, regasim primele timbre literare si pe tipariturile din România.

Unii dintre noi detin în biblioteca sau au vazut între cartile parintilor, ale bunicilor, volume aparute acum mai bine de saptezeci de ani care pastreaza înca, lipit pe coperta a patra, un timbru de mici dimensiuni. Acela este un timbru literar, tiparit de obicei în doua culori, cu valoarea înscrisa pe el.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, s-a renuntat la lipirea timbrului literar pe volumele tiparite, însa acesta a continuat sa functioneze. El era inclus în pretul cartii, sub forma unei sume fixe : 15 sau 30 de bani. (Stabilirea sumei cuvenite timbrului era data de situatia operei literare ; si anume erau « timbrate » atât operele care se aflau în domeniul public, cât si cele care nu faceau parte din domeniul public ; bineînteles, inclusiv traducerile.)
Conform reglementarilor care erau în vigoare atunci (Decretul 31/1949), editurile încasau timbrul literar si apoi îl virau în contul Uniunii Scriitorilor din România, singurul colector legal. Sumele provenite din timbru asigurau realizarea publicatiilor Uniunii (peste zece reviste, de exemplu), administarea câtorva case de creatie si a cenaclurilor USR, punerea în practica a programelor literare, completarea pensiilor scriitorilor ; de asemenea, functionarea filialelor si a aparatului central al Uniunii (circa 45 de angajati). În acest fel - în pofida unor pareri neavizate - USR-ul nu a fost obligat sa apeleze la bugetul de stat cel putin în ultimile doua decenii care au precedat anul 1989. Dimpotriva, sumele colectate din timbru si cele rezultate din activitatea unor subunitati (între care se numarau editura Cartea Româneasca si Fondul Literar)
i-au permis Uniunii Scriitorilor sa afiseze un
cont bine rotunjit la începutul anului 1990.

Istoria postdecembrista a timbrului literar este însa trista, cum bine aprecia unul dintre colegii nostri scriitori, bun cunoscator al fenomenului.
S-a discutat destul de mult despre natura economica a timbrului, dar mai putin despre ineficienta aplicarii lui în forma actuala. Unii specialisti au considerat ca el ar putea fi asimilat unui impozit indirect, altii - unei taxe si, mai aproape de zilele noastre - unei parataxe, asa cum exista aproape oriunde în lume. (Curtea Constitutionala de la noi, referindu-se
la timbru într-una dintre deciziile ei, da câteva exemple de parataxe practicate în Germania sau Finlanda.)
În fapt, timbrul literar reglementeaza circulatia unor marfuri ; câmpul de aplicare : vânzarea cartilor de beletristica tiparite. El confirma trecerea cartilor din mâna producatorului în cea a beneficiarului. În general, mai simplu si într-un sens restrâns, de la editor la cititor.
Scopul ?
Sustinerea, încurajarea si favorizarea dezvoltarii literaturii scrise. timbrul opereaza, deci, într-un spatiu în care statul prefera sa nu intervina baneste în mod direct. Într-un spatiu în care nici producatorul spiritual al operei scrise nu doreste deloc - se întelege din ce cauza ! - ca statul sa intervina. (Constitutia noastra* prevede si ea asemenea contributii la formarea unor fonduri care se utilizeza numai potrivit destinatiei acestora, fireste, în conditiile legii.)
Sa vedem însa cum functioneaza efectiv acest mijloc de stimulare a creatiei literare si unde se produce disfunctia.

În România, conform Legii 35/1994**, timbrul literar se constituie odata cu vânzarea unui volum de beletristica. Timbrul are valoarea de 2% din pretul de vânzare al cartii si se adauga acestui pret, fiind mentionat distinct. Calculul este foarte simplu : pretul de vânzare + 2% (timbrul literar) = pretul de cumparare / achizitie a cartii. De exemplu, pentru o carte vânduta de editor cu 10 lei, pretul total de achizitie va fi : 10 lei + 0,20 lei = 10,20 lei = pretul pe care îl achita cumparatorul. Valoarea timbrului este de 20 de bani.
Remarcam, prin urmare, ca plata, încasarea si colectarea timbrului literar sunt esentiale. Cel care plateste timbrul este cumparatorul (el achita pretul cartii plus 2%). Cel care îl încaseaza este editorul ; evident, dupa încasare, urmeaza sa-l vireze destinatarului legal. Si astfel, prin varsamintele banesti efectuate de editor în contul organizatiilor de creatori (desemnate de lege) se realizeaza ultima parte a acestui proces economic : colectarea.
Sa mai remarcam totodata faptul ca, fiind suportat de cumparator (ca beneficiar direct al cartii), timbrul literar nu poate fi retinut de editor. Editorul poate sa foloseasca sumele provenite din timbru ca surse atrase doar pâna pe data de 20 ale fiecarei luni, când are obligatia sa le vireze organizatiilor de creatori recunoscute ca fiind de utilitate publica, în conformitate cu legea. Or tocmai aici se gripeaza mecanismul pe care-l analizam : editurile, în imensa lor majoritate, « uita » sa vireze timbrul literar datorat.

Pe de alta parte, organele de control ale statului aveau dreptul, si îl au în continuare, de a verifica modul de efectuare a platii timbrului literar si de a stabili penalizarile pentru neplata acestuia (0,2% pentru fiecare zi de întârziere) - penalizari care, asa cum mentioneaza explicit legea 35/1994, se fac venit la bugetul de stat !

Ce s-a întâmplat totusi, dupa aparitia legii 35/1994, între participantii privati angrenati în realizarea timbrului literar ?... Se poate spune ca, în cei 20 de ani scursi de atunci, cititorii au achitat integral timbrul (la cumpararea fiecarui volum de beletristica) iar editurile l-au încasat într-un procent de 100%. Dar, dupa încasarea banilor, mecanismul timbrului n-a mai functionat asa cum prevazuse legea… Unii (o mare parte dintre editori) au virat timbrul sub forma unor sume modeste sau - si mai si ! - l-au folosit pâna astazi în interes propriu… Iar ceilalti (uniunile de creatie) n-au încasat mai nimic
din sumele cuvenite reprezentând timbrul
.

În acest fel, demersul legislativ pe care l-a facut statul acum doua decenii în favoarea dezvoltarii literaturii române aproape ca a fost anihilat !
Iar tocmai cei care scriu cartile, cei care le traduc, cei care organizeaza diferite manifestari culturale pentru promovarea literaturii au fost si sunt în continuare lipsiti de suportul financiar necesar !

Fara îndoiala, la noi, ca si în alte state care au trecut la economia de piata, industria editoriala s-a confruntat cu o serie de greutati de-a lungul metamorfozarii ei. Au existat perioade în care performantele economice de pe piata de carte s-au dublat, s-au triplat de la un an la altul ; dupa cum, în alte perioade, pâna când au fost depasite efectele unor crize, s-au înregistrat usoare reculuri. Totusi, de-a lungul acestei prelungite tranzitii, vorbim de o crestere indubitabila a pietei de carte. În acelasi timp, toti actorii care au intrat în teatrul de operatiuni economice s-au încadrat, treptat, treptat, în prevederile noilor reglementari legislative. De aceea, este dificil de presupus ca nevirarea timbrului literar se înscrie, de exemplu, în acel siaj comportamental, obstuctionist si lipsit de civism, al unora dintre entitatile economice care îngreuneaza modernizarea fireasca a României prin nepunerea în practica a legilor si prin cultivarea dereglementarii. Sau ca avem de-a face cu agenti economici care se hranesc din ignorarea legilor.

Dar, în legatura cu timbrul literar, cum spuneam, asistam deocamdata la un fel de carnaval…
Unele edituri (numaram, din pacate, putine exceptii !) se ascund sub mastile tergiversarii sau ale indiferentei si continua sa danseze în spatiul literaturii române, prefacându-se ca nu sunt interesate de acordurile legale pe care se misca.
Alte edituri si-au smuls mastile si s-au postat (cu capul în jos) în mijlocul ringului de dans în semn de refuz ; ele practica un fel de breakdance în dorinta de-a bloca si miscarile celorlalti… Acest lucru s-ar putea traduce, eventual, astfel : Orice ar fi, noi nu viram timbrul literar pe care l-am încasat de la cumparatori ! Vrem sa-l folosim noi !... Banii din timbru nu ni se cuvin, este drept - dar pot sa ramâna foarte bine la noi !… În plus, statul nu colecteaza de la nici o editura penalizarile pentru neplata…

În acelasi timp, este greu de crezut ca asemenea gânduri ar putea sa motiveze cu adevarat atitudinea unor edituri care lasa pe altadata, mai spre calendele grecesti, achitarea unor obligatii banesti legale. Poate ca amânarile de acest fel nu sunt potentate de rea credinta, poate ca sunt determinate numai de greutatile economice momentane cu care se confrunta. Poate ca reinvestirea sumelor datorate în realizarea unor carti noi - care produc si mai mult timbru literar, cum este firesc -, urmareste în cele din urma virarea acestuia, treptat, la beneficiarii legali…

Sa retinem însa ca aceste verigi importante
din spatiul cultural românesc, scriitor - editor - librar - cititor - (si din nou) scriitor, trebuie sa formeze un circuit în masura sa impulsioneze,
sa sustina în continuare interesul pentru lectura, pentru literatura. Altfel, daca acest cerc pierde
o veriga, piata cartii se prabuseste si literatura intra într-un declin grav !
Asadar, este necesara - devine evident- o revizuire a atitudinii editorilor fata de timbrul literar.

Altfel, legea actuala va continua sa pluteasca pe deasupra tuturor ca un cer înstelat, cum bine spunea cineva, între Carl Sagan si Stanislaw Lem cu Solarisul lui…

Si totusi, altfel, care ar fi solutia?...
Un timbru literar « la vedere », lipit pe fiecare carte.
Am cumparat cu totii din comert CD-uri cu muzica, DVD-uri cu filme. Toate au, lipit pe carcasa, un timbru holograma.
Deci, se poate.



………………….
* Art. 139 alin. (3) din Constitutia României.
** Legea nr. 35/1994 privind timbrul literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii si de divertisment.

PROZA
Filiala Bucuresti - Proza (FBP
Uniunea Scriitorilor din România
Aurel Maria Baros - Despre timbrul literar
- articol publicat de revista România literara nr. 25 / 2014
-
iunie 2014
.
¦
¦
¦
¦
¦
¦
¦
¦
¦
¦
¦
¦
¦

¦
¦
¦
¦
¦

¦
¦
¦
¦
¦
¦

¦
¦

¦
¦

¦
Statutul
Uniunii Scriitorilor din România
Prozatori din Bucuresti - Biblioteca

Actualitate

despre traduceri, burse, rezidente,
                   festivaluri, concursuri etc.

Clubul de Proza

Literatura româna în lectura autorilor

Premii FBP ; Premiul NOBEL

Conducerea USR si a filialelor

Scurt istoric USR ; Informatii utile

articol publicat de revista România literara nr. 25 / 2014

Aurel Maria Baros