Emil Lungeanu
Emil Lungeanu
Romancier, dramaturg si eseist, Emil Lungeanu (n. 1958, Bucuresti) este secretar general de redactie al revistei Literatorul.

Opera lui, care cuprinde peste treizeci de volume, include romane (Strict secret, Profesorul de frig, Jurnalul lui Henry Wilde, Jocul), nuvele (În ostrov la marea alba), versuri (Eu, deodata), teatru (Moarte în cinci mutari, Sapte vaci slabe), critica literara (Lecturi pe întuneric, Însemnari în podul palmei). Dar si eseuri de istorie literara (Fantoma Shakespeare) si de folcloristica (Ceasul lui Fat-Frumos), un studiu critic dramatizat (Omul
Exotic, odiseea literara a Hannei Bota),
monografii (Tartor în infernul comediei, Rapsod în miezul iernii) sau scenarii radiofonice (Grajdurile lui Augias, Graffiti).

A fost distins cu Premiul Orfeu - Opera Omnia (Societatea Scriitorilor Danubieni, 2012), Premiul D’ale carnavalului pentru dramaturgie (Fundata Spirit Românesc Pro-Arte, 2009), Premiul de excelenta pentru eseul Fantoma Shakespeare (Editura Rafet, 2010). De asemenea, romanul lui Profesorul de frig a fost nominalizat la Premiul Uniunii Scriitorilor (2000) iar spectacolul Grajdurile lui Augias la Premiul UNITER (2002).

« Una dintre cele mai dementiale carti pe care le-am citit anul trecut si de cînd ma stiu, apartine, de altfel, unui autor extrem de serios… »

                                Horia Gârbea

despre volumul Calator în Parnas, Odiseea literara a lui Florentin Popescu, Editura Dacia XXI, 2011
Dupa 13 aprilie 1970, când Jack Swigert intrase în istorie cu memorabilul eufemism „Houston, we have a problem”, nu mai puteai repeta acelasi mesaj în vreo alta misiune NASA fara riscul de a te pomeni dat în judecata pentru drepturi de autor.

Deci, cum ar fi trebuit sa sune ? Malcolm Coyote renunta imediat sa-si mai bata capul cu prostiile astea. În definitiv, ce mare brânza de discurs sa rostesti pentru un flecustet de incident ? Situatia era mai degraba ridicola decât alarmanta. Ignorând legatura radio, se multumi doar sa scuipe printre dinti o silaba neaosa, ca pe vreo gânganie înecata în ceasca de cafea :

- Fuck !
Da, ridicola si enervanta. Ca sa vezi, un cacatis de surub de câtiva dolari. Dintre milioanele de piese ale navetei spatiale, tocmai mititelul asta se gasise sa-i bage bete-n roate acum. Parca înadins pentru a se da mare, nu se lasa rasucit cu nici un chip sub forta uneltelor, facând imposibila desprinderea panoului cu senzori exterior ce trebuia depanat.
Se vede treaba însa ca exclamatia lui gasise totusi o adresa, caci se auzi imediat în casti apelul centrului de control al zborului de la Houston.
- Vrei te rog sa reformulezi, Coyote ?... Houston. Ne pui si pe noi la curent cu ce se petrece acolo ?

Cu ochii mintii îi vazu o clipa adunati toti ca la cinema în fata consolelor, cu mânecile camasii suflecate gospodareste, cascând gura la mogâldeata imponderabila si neclara de pe monitoare. Un film mut, a carui tacere prelungita si nelinisitoare, totusi, nu se sinchisi deloc s-o întrerupa. Mai lasa-i sa astepte, ca alta treaba n-aveau. Belferii naibii. Nu-i ardea acum de conversatii inutile cu birocratul ala de Woody, care-i sufla mereu în ceafa doar ca sa faca pe importantul.

- Coyote ? Houston. Mai esti acolo ? Receptie.
Nu, nu-s aici, sunt la cazino în Las Vegas, cap de bibilica ! Îi trebuia mai multa forta, dar incomodul costum spatial si cleiul vidului îi încetineau opintelile întocmai ca unui scafandru îngropat în fundul marii. Abia când întrerupse lucrul pentru a-si trage sufletul, se multumi sa mormaie, mai mult pentru sine :
- Ultimul surub al panoului este întepenit de-a binelea… Parca ar fi sudat. Te umple de draci, nu alta.
- Ia-o încet, Coyote. Nu te lasa dus de val. Daca-l bruschezi, se rupe si adios muchachos. Tatonari prudente si repetate pâna cedeaza.

Auzi la el, geniul. Daca-l bruschezi, se rupe. Sta tolanit confortabil la pupitrul lui de control, sorbindu-si cafeaua la filtru din paharul de plastic, pivoteaza încoace si-ncolo pe scaunul giratoriu si-i tine lectii în fata clasei, crezând ca-l copiaza pe Gene Kranz. „Hai sa nu agravam problema bâjbâind, baieti.

Toata lumea sa ramâna calma.” Dar Kranz fusese nu doar un model de echilibru, ci si un pilot de vânatoare sadea. Nici daca ar fi venit la Houston întolit în frac cu manusi albe si joben ca vreun filfizon de pe Broadway, nu ar fi fost luat mai putin în serios de coechipieri. Cel mult putea trece drept superstitios, dupa vesta aia alba tesuta de nevasta-sa pe care o purta mereu. Si dupa dezastrul lui Apollo 13, cine ar mai fi glumit pe seama ei ? Apollo 13, lansat fix la ora 13 si 13 minute, lovit de ghinion pe 13 aprilie când rezervorul de oxigen explodase.

Ei bine, cu toata numerologia si disperarea de atunci, experimentatul Kranz reusise s-o scoata la capat, iata ce conta. Ce-i drept, si cu ajutorul inginerului-sef Ed Smylies, chief systems division, cel ce gasise nastrusnica rezolvare cu filtrul pentru CO2 improvizat din ciorap, fara de care Swigert, Lovell si Haise ar fi sfârsit asfixiati. Iar fanfaronul de Woody chiar se crede-n stare sa imite un asa nivel ? Sa vezi ce-o sa se mai împauneze la urma, ce mai conferinte de presa despre cum a gestionat el criza în mod providential, salvând misiunea cu indicatiile lui pretioase, demne de un fermoar întepenit la slit. „Tatonari repetate, Coyote. Nu forta ca se rupe, Coyote.” Barem mecanicii responsabili de asamblarea panoului nu faceau teatru cu propria incompetenta. Probabil ca la ora asta petreceau bine-mersi weekend-ul sub vreo umbrela de paie la Cancun, bând tequila. Se auzi gândind cu voce tare :
- Ma întreb cine o fi fost desurubatul care a strâns surubul cu atâta ura…
- Calm, Coyote. Se putea întâmpla si mai rau daca nu-l strângea suficient. Da-l încolo, acum concentreaza-te pe tinta ta, OK ? Targhetezi, focusezi, depanezi.
SURUBUL
Uniunea Scriitorilor din România
Filiala Bucuresti Proza
BUCURESTI
PROZA
site / blog
©  2013, Emil Lungeanu, text
©  2013, Aurel Maria Baros, biobibliografie
Biblioteca de proza a orasului Bucuresti
Filiala Proza Bucuresti - Uniunea Scriitorilor din România
Prozator din Bucuresti ; prozator român contemporan ;
romancier ; autor de proza scurta, povestiri, nuvele, romane ;
scriitor bucurestean
Sigur, desteptule. Focusezi, targhetezi, cacarezi. Vorba e, asta-i treaba de mecanic auto, nu de astronaut ! Faci mii de ore de zbor în desert, de antrenamente, de simulari, pentru ca apoi sa te vezi aicea sus, sub stele, icnind cu o cheie de paispe în mâna ori cu o surubelnita ca un camionagiu în pana pe marginea drumului. Poftim cu câta salbaticie strânsese surubul asta, pastele mamii lui de dobitoc.
- Încearca sa rotesti în ambele sensuri, sa prinda nitel joc, Coyote.

Îsi auzea propria respiratie pompând din greu ca un motor în doi timpi si-l dureau umerii de parca ar fi carat pâna aici pe orbita naveta cu spinarea. De necrezut, surubul nu se clintise nici macar cu un micron. Ce era de facut ? Zari oglindita în hubloul de alaturi Cassiopeia, cu semnatura ei în „W” articulata din cele cinci stele principale Schedir, Caph, Cih, Ksora si Segin... Desigur, „W” de la Woody.
- Tot nu vrea ? auzi în casca piuitul lui Woody.
Asa, bate-ma la cap, ciocanitoare, da-i înainte cu melita. Parca o facea înadins ca sa-l scoata din sarite. Cu un pisalog ca el la Houston, n-ar trebui aprobate lansari nici cu salteaua elastica.

Contracandidatii lui la postul de controlor de zbor complotasera sa-l înfunde, aranjând în asa fel ploile încât Woody sa dea testele psihologice cu dr. Waco, cel mai temut examinator NASA. Rezultatul ? Catastrofal. Woody trecuse teafar examenul, iar doctorul s-a îmbolnavit de nervi si a trebuit luat cu ambulanta.

- Renunta si gata, Coyote, te expui de prea multa vreme în afara navetei. Îl scoatem imediat pe Jim sa te înlocuiasca. Poate continuând cu forte proaspete o sa…
- Dar cine zice ca-s epuizat ? îi taie vorba grabit, silindu-se sa para zeflemitor pentru a-si masca ciuda.
- Coyote, aici Houston. Repet : orice expunere în plus pericliteaza misiunea. Ultimul buletin SOHO anunta ca exploziile solare se intensifica de la un minut la altul. Receptie.
- Pai tocmai, atunci ar fi cazul sa-i dam zor acum înainte sa…
- Las-o balta, Coyote. Nu e momentul pentru acte de eroism. Ai facut tot ce-ai putut, acum e rândul lui Jim sa mai încerce si el. Lucram în echipa, baieti.
Bravo, te stoarce ca pe o portocala si la urma te-arunca la cos cu gratie de baschetbalist. „Ai facut tot ce ai putut.” Motherfucker. Scoaterea asta din joc era totuna cu o insulta în public.

La repezeala, cu ultimele resurse, se mai cazni o data sa-i vina de hac blestematului în ceasul al doispelea.  Era însa tardiv, caci îl vazu pe Jim iesind deja prin sasul de deasupra. Asa ? Ei bine, spor la munca atunci, n-avea decât sa se speteasca si el în zadar. Poate ca astfel o sa se convinga si aia de la Houston cât valora palavrageala lui Woody.

- Hai, Jim, da-i lovitura de gratie si sa terminam odata cu panoul ala. Am ramas deja în urma graficului cu aproape un ceas.
- OK, Houston, nu va îngrijorati, îl fac knock-out din prima runda.
- Bafta, big shot ! îsi îndemna si Coyote colegul de echipaj, abia stapânindu-si malitia.
Si tocmai reintra ca un fulg în naveta când auzi în casti continuarea schimbului de transmisiuni :
- Houston, vesti bune. Surubul a fost scos. Acum trec la desprinderea panoului.
Se auzi imediat un ropot de aplauze. Nu-i venea sa-si creada urechilor. Cum reusise ? Al naibii norocos.
- Bravo, Jim, frumoasa treaba ! Da-i înainte !
- Nu v-am zis c-o sa cedeze din prima ?
- Mersi ! se baga Coyote peste ei, morocanos. Pai e si normal ca a cedat, grozavule, dupa ce l-am obosit eu atâta !...
- Coyote ? Houston. N-am înteles, repeta te rog.
- Repet, era si cazul sa se dea batut, dupa ce l-am obosit eu atâta.
- Ai perfecta dreptate, Coyote, muncim în echipa! îl împaca Woody binedispus.

Auzi colo tupeu, „muncim”. La ce o fi muncind de zor Woody acolo, la desfundarea filtrului de cafea ? Privi iarasi Cassiopeia, de asta data din dosul hubloului. Acum aparea rasturnata, ca un „M” raschirat... Desigur, „M” de la „muncim în echipa”.