Stefan Dorgosan
Stefan Dorgosan (n. 17 august 1948 în Constanta) are studii universitare si mai multe specializari în agronomie, jurnalism, economie, sociologie, statistica, istorie.
A desfasurat neîntrerupt, timp de patru decenii, o intensa activitate publicistica si editoriala.
Este autorul romanelor Ascensiunea (1989), Camera rosie cu dragoste (1992),
Calae (2003), Ofranda (2005), Pasagerul (2008), Sfintii (2011), Profesoara de Maniere (2011).
Distinctii: premii ale ziarelor Scînteia tineretului si Tineretul liber, diplome si medalii ale Congresului Spiritualitatii Române si Societatii Române de Statistica, Premiul Clubului de Proza al Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti.
 
(fragment din romanul  „Calae. Storcatorul de cuvinte”)

În toamna anului în care am împlinit saisprezece ani am facut primele sapaturi arheologice în muscatura falezei de la Constanta, ridicata semet ca o frunte de marinar care priveste sfidator valurile Marii. Faleza era la o lungime de stadion de casa în care m-am nascut si cu treizeci-patruzeci de metri mai înalta decât plaja. Povârnisurile, daca nu le abordam cu abilitate ne îndoiau periculos gleznele înca fragede. Entorsele erau un semn de mândrie: cautatori în locurile cele mai periculoase! Dintre straturile de argile zgârmam cioburi, resturi metalice, lemne putrede. Obiectele descoperite ajungeau la mine: le faceam un story! O poveste de cartier! Am fost un renumit povestitor în oras. În lumea fantastica a copilariei si adolescentei ma imaginam în Imperiul Roman, aproximativ pe vremea lui Christos. Eram chiar Împaratul!

Poveste de cartier (I):
Secretul cifrului!

Draga Lupus Dacicus Sarmisegetuza,
Vremurile apasa greu tara.  Regele Burebista m-a însarcinat sa ti le transmit, ca sa fii în cunostinta de cauza: te-a numit ambasador pe lânga Cezar. Deci, iesi din conspirativitate, fa-te oficial, ia-ti vila de protocol în cartierul diplomatilor si suita. Fara harem! Bugetul e limitat. Vestile sunt proaste. Boala întunecarii de gânduri e povara grea.

Burebista parca si-a pierdut mintile. Îi trimite Stapânului Lumii cinci masuri mari (cca 100 kg fiecare) cu miere de albine, în vase marcate cu sigiliul: Steagul Lupului! Pentru tine si sclavii tai: trei rezerve (cca 15 kg fiecare) de la magaziile regale. Daca nu faci tuica, îti ajung sa te îndulcesti pâna la primavara. Mai primesti de la grecul Papadopulos, care vine cu corabia, doi ursi, dintre care unul i-l dai Cezarului din partea lui Burebista, iar unul sa-l folosesti pentru spectacolele de panorama. Asa te acreditezi la Roma: ambasador al bunavointei! Am auzit ca te pasioneaza luptele cu gladiatori si esti patimas la pariuri. Fii atent! Cezarul are
„corona civica”, coroana de ghinda. L-a umilit pe Antonio în luptele de scena, dar si în cele adevarate. I-a luat si muierile din pat! Si de la Roma si de la Alexandria. Stii la cine ma refer!?! Grecoaica ne-a dat peste cap toate planurile din vestul Pontului.

Faina si vin nu-ti mai trimit. Îti ajunge cea de la Roma, chiar daca Imperiul ne vrea nu numai aurul, ci si Baraganul si viile. Grâul si vinul nostru au schimbat fata lumii de mai  multe ori! Tu, Lupus Dacicus Sarmisegetuza, te crezi invincibil? Boieri de la noi si senatori din Roma spun ca nu te poti dezbara de naravurile proaste. Sunt înversunati pe tine. Le-ai luat banii la zaruri? I-ai facut curte Cleopatrei? Crai de Stânca, cu scula cât o uluca, daca te prind în patul ei ai belit-o! Capitoliul e mai falnic decât Carpatii si Piramidele. Ai grije cu orgasticele. Sa-mi trimiti niste esente noi din tarile calde! Urgent! M-a întrebat regele de ele. Nu uita sa-i trimiti portocale, smochine si curmale. Multe! Ai înteles? Multe! Nu conteaza cât costa. Visteria e la el, chiar daca acum e goala.

Eu i-am dat de înteles ca sunt nemultumiri. Tara merge prost. Saracii sunt tot mai saraci, bogatii tot mai bogati. Batrânii mor de tineri, iar tinerii îmbatrânesc repede. Nu au chef de munca, au lehamite de viata. Îi mai trimite pe la canale si apeducte, la cariere si metereze, unde se pierd mai repede cu zilele. Dar Regele e primul la greseala: crede ca a coborât duhul nemuritor al lui Zamolxe peste el. Dupa ce a aflat ca Cezar traieste cu Cleopatra în vazul lumii, si-a luat o arzoiaca dintre fecioarele Templului. Chiar daca e blonda, eu o suspectez ca nu e de-a noastra; e bruneta din Indii. Prea stie sa dea din buric. O cadâna carnoasa si moale, îti crapa pielea de placere. Are buzele cât bucile, bucile ca nucile, iar tâtele ca budanele. Sugativa! Se îmbata si-l face Sex-Oral, asa îi striga mierlos pe Rex, în toiul petrecerilor. Asta îsi da imediat pantalonii jos. A îmbracat-o în haine mai scumpe ca soarele si mai transparente ca razele lunii. Nu se mai roaga la Piatra Zeilor; îi ghiceste bastarda în arsice. A construit castele de taina prin vagauni, pe piscuri sau în paduri, sa nu vada lumea orgiile care le fac,  în grup. Deceneu e implicat. Se zvoneste ca se leapada de Biserica. I-au pus gând rau si Rex nu crede. I-a încalecat talanita cu coama aurie.

Onoarea e la pamânt. Prostitutia si blenoragia sunt în floare. Poporul bea mult. Pe stomacul gol, se îmbata repede. Umbla necazul prin orase si sate, cresc taxele, femeile nasc copii schilozi, cetatile se farâma. Cacatul pluteste pe straz; calci direct în el pentru ca au furat podelele de stejar. Poporul cerseste, taranii pribegesc. Unii au ajuns prin Spania, la furat de tauri. Ei, stapânii, chefuiesc zi de zi si noapte de noapte. Suntem mai usor de cucerit decât oricând. Daca mai e ceva de cucerit, pentru ca s-a vândut totul!

Cezar e la Alexandria. Acolo vrem sa te duci si tu, pentru a vedea de ce li s-a dat drepturi strainilor mai mari decât poporului egiptean. Adica, ei, grecii si evreii, sunt scutiti de armata, taxe si alte obligatii cetatenesti. Asta scriu cronicile. Strainii sunt mai tari decât noi si în tara noastra. Am auzit ca la ei regii se omoara pentru sceptru, tatii si fiicele, fratii si surorile laolata se împerecheaza, se îmbata, fac feti incestuosi, îsi schimba nevestele între ei, se culca mama cu fiul.

Si la noi au ajuns astfel de obiceiuri, cu toate ca sunt hulite din batrâni. Au taiat vita de vie doar de fata lumii: numai pe cele batrâne si puturoase. Cred ca nici în o suta de ani nu ne revenim. Era sa uit! Cauta-l pe nenorocitul cu viespiile care ne-a ucis albinele! E urgent, de la rege. Îi vrea capul! Si pielea pe bat!
Nu uita de fructe, dulciuri si droguri!

N.a. Burebista si Cezar (Gaius Iulius) au murit în acelasi an (44 î.e.n.), asasinati de boierii, marii preoti si senatorii apropiati. Deceneu i-a luat locul lui Burebista.

(Dupa înscrisurile în limba greaca aflate în interiorul unei oale pântecoase, fara semne distinctive exterioare; probabil o corespondenta secreta!)
Poveste de cartier (II):
Decebal la Pontul Euxin


Decebal era foarte nervos. Dupa ce a înfrânt armata invadatoare din Orient care ajunsese pâna în sudul Dobrogei, a plecat spre Calatis, Tomis si Histria. A facut un ocol pe la Pestera Sfântului Apostol Andrei, dar nu prea a fost lamurit. Adica de ce sa-i spunem lui Zamolxe altfel: Dumnezeu parca?!? Si Deceneu nu este tot un fel de Iisus? Dumnezeu si Iisus în tara lor, Zamolxe si Deceneu la daci! Ce naiba mai complicam lucrurile în capul poporului si asa îndobitocit.
      - Tot ceea ce mai îmi lipsea era sa schimb caciula cu tichia, azis Regele, împovarat de cele ce se întâmplau în jurul lui.
S-a dus tunând si fulgerând la prefectul roman al Tomisului, cel mai mare în grad peste toate cetatile pontice:

      - Cu ce folos pentru mine v-am dat libertatile comerciale si civile dupa poftele voastre? De ce trebuie sa va apar de navalirile din stepa Estului si din jurul Pontului?De ce voi sa fiti scutiti de taxe, iar poporul meu nu? Vad ca va lafaiti pâna în Delta si la Axiopolis (Cernavoda - n.a.). Pescuiti nestingheriti în Dunare! Sunteti, cumva si proprietari de pamânturi dobrogene? Peste greci sunteti stapâni în tara lor. Nu si peste cetatile lor de la tarmul Euxinului. Peste evrei, la fel. La Hierosolyma legea o tine Pilat. Aici sunteti colonisti liberi! V-am dat aceleasi drepturi tuturor, dar eu sunt Dumnezeu: egal si peste greci si peste evrei si peste romani si peste orice alt neam strain! Peste daci sunt Rege! De când sunteti voi sempiternus (nepieritori-n.a.) ai locului. Aici vesnicia e numai a dacilor. Ei sunt nemuritorii lasati de la Zeul nostru Zamolxe. Ceilalti sunteti pribegi. Roma a pierdut o suta de razboaie cu noi. Lui Alexandru Macedon i-a fost teama de grâul si padurile noastre, înainte sa dea piept cu vitejii. Lisimah a luat-o pe coaja rau de tot aici.  Am înfrânt armatele sultanilor si hoardelor din Orient. Cine v-a permis sa fiti proprietari în tara mea? Eu v-am dat, prin Diploma, numai folosinta cetatilor si a porturilor de la Pontul Euxin. Nu v-am dat nici cetatea, nici zidurile ei, nici pamânt arabil, nici gradinile. Nu paduri, nu lagune, nu faleza. Nu cariere de piatra sau mine de cupru. Nu izvoare!
Înghiti în sec. I se usca gura. Mânuia mai repede spada decât vorba. Îsi scoase plosca de sub seaua ghintuita si sorbi cu nesat din continut. Dac sau strain, nimeni nu misca în timpul asta.

Decebal relua încruntat:
      - Cine v-a permis sa ridicati forturi militare? Apeductul de la Fântânele l-a facut Strabon, Sasiul? E ca pisatul magarului. Pe asta cu ochii strâmbi l-ati pus voi sa traga linii drepte? Umblati cu iordane! Cu ce va lafaiti în lux la Atena, Roma, Alexandria? Asa scrie cronicarul vostru, Josephus Flavius. Iar dacii mei, cândva liberi, va slugaresc proprietatile pe care le revendicati, cum naiba nu stiu, din tata în fiu. Ati falsificat actele? Cu martori mincinosi? Cu judecatori mituiti! Am ajuns saraci în tara noastra bogata. Eram cu un secol înaintea vostra si ne-ati tras cu doua înapoi. Era sa uit! Ce-ati facut cu provocatorul care a bagat viespiile ucigase în flora noastra melifera? Nu era la prima abatere. Un recidivist din tata-n fiu. Eu trebuia sa-l judec! L-ati extradat!?! Unde?

Prefectul raspunse:
      - În Egipt!
Decebal curios:
      - Era egiptean?
Prefectul abia pronunta:
       - Evreu! Din Alexandria!
Decebal se arata nedumerit:
      - Asa? Deci nu roman, nu grec, nu egiptean. Nu ma ameti! Era evreu, cu gemma (casa-n.a.) în Egipt, la Alexandria, si cetatenie romana, dar ruda cu Alabarhul Alexandriei, adica însarcinatul Romei cu perceperea impozitelor, var deci cu Caius Iulius Alexander, fratele altui cronicar, Filon. Buuuun! Acolo statea într-o darapanatura, ca doar atâtia bani îsi permitea sa dea statului, dupa ce i-au falimentat stupii, iar aici are pretentii la palat si, pe deasupra, sa fie scutit de impozite ca e comerciant strain!

Preferential. Vrea bonusuri! De ce? Cine plateste asigurarile? Roma, Eghipetul, Atena sau Hierosolyma? Eu nu am cuvânt de rege în tara mea? Ma tratati ca pe un amarât de geambas: ace, brice si carice! N-am nevoie de voi. Va darâm zidurile cum a facut Vespasian
vamesul” cu Templu iudeilor. Apropo de braconaj: unde e calcanul? L-ati prapadit! Va faceti nevoile direct în Mare. Ce scrie în Diploma de la 350? Excrementele de om sunt reci”, le bagati în gropi adânci. Nu în ape freatice. Nu în Mare. Va pun sa platiti pentru fiecare cacat de om! Calcanul e fraged! Pestele asta este mai sensibil decât albinele! Carnea lui e la fel de dulce ca mierea, dar de doua ori mai scumpa. Daca prind vreun dac ca se pise unde nu trebuie, fie si în codru, îi tai puta. Din cauza fecalelor pelerinilor am închis si pestera si izvoarele Sfântului Andrei.

Prefectul încerca sa zica o vorba, dar Decebal i-o reteza strigând:
      - Lupus Dacicus Roma! Esti aici?
Un urias, acoperit cu blana maronie de urs, iesi dintre calareti, rostind domol, dar hotarât:
     
-Da!
Decebal îi încuviinta raspunsul:
      - Ramâi vames pe tarmul nostru de la  Marea Neagra. Sa faci ce te-a învatat batrânul tau, Lupus Dacicus Sarmisegetuza, care a
învârtit” Mediterana pe degete. A fost cel mai bun ambasador. Ne-a scapat de multe belele. Organizeaza Serbarile Marii: circ si întreceri! Mai ceva ca la Alexandria, mai tari ca la Colosseum, mai grozave ca Oplimpiadele. Sa le dam o lectie de civilizatie!

Asa s-a încheiat prima si ultima vizita oficiala a regelui Decebal la Tomis. Dar, nu facura trei lungimi de fuleu, ca regele si prefectul se desprinsera din suitele lor, îndreptându-se spre acelasi punct, creasta unui deal din apropiere. Acolo, în taina, au discutat despre ceea ce Lupus Dacicus Roma a consemnat în tablitele sale.

Regele a avut initiativa, adresându-i-se prefectului:
      - Eu îti sunt mai aproape decât Imperatorul tau. M-a recunoscut drept clientul Romei si ma plateste ca aliat. Domitian s-a proclamat diminus et deus. E nihilist, sustine ca nu crede în Dumnezeu, dar se închina pe ascuns si scuipa în sân. Cetatile tale sa urmeze sfatul meu, nu exemplul Romei. Va declar porturi deschise. Va înlesnesc la lupanare. Pe regat le-am proscris! O usurateca a darâmat imperiul vostru de doua ori: machidoanca sau grecoaica, a luat tronul faraonilor fara scrupule. O alta cadâna blonda l-a îngropat pe Marele Burebista si a risipit Dacia Rex. Urasc curvasaria. Viciu degradeaza! Un bordel în centrul Agorei este ca si cum ai arunca o scânteie în capita de fân uscat. 

Peste un timp, în munti, boierii lui Decebal i-au luat capul si i l-au dat plocon lui Traian, Împaratul. Printre prizonierii executati se afla si prefectul roman de Tomis, acuzat ca i-a vândut  lui Decebal planurile legiunilor de invazie, plecate de la Ancona si Benevento, cu destinatia Sarmisegetuza Regia. Sa nu-i învinovatim pe dacii cei multi de moartea regilor lor. Tradatorii au sângele în culorile curcubeului.

(Dupa un pergament scris în latina, numit Diploma de la 850, adica circa 100 d.H.!)
Poveste de cartier (III):
Nepieritorii!


Arcasii veneau printre ultimii. Aveau brate frumoase, arcuite de muschi sculptati parca în marmura, la fel ca si armele lor, scumpe si pretioase, încrustate cu pietre stelare sclipitoare, cu numele posesorului înscris discret, cu semne magice, ceresti. De fapt era un disc solar, un cerc simplu, împartit în patru de doua diagonale perpendiculare, de la est la vest si de la sud la nord, sau de la dreapa la stânga si de jos în sus, în forma de cruce. Câteva linii, opt la numar, drepte, nestilizate, porneau de la un centimetru de circumferinta, din vârfurile crucii aflate în interiorul cercului, ca razele. Daca le priveai repede, toate semnele pareau egale, ca si arcurile, pareau egale, ca si sagetile, ca si muschii, ca si arcasii de aceeasi înaltime, toti în tunici de piele, brodate cu aceleasi motive zoomorfe si abisale, tunsi proaspat cu aceeasi masura. Nici un muschi nu le tremura pe fata. Se uitau la tine, dar parca nu se uitau. Te strapungeau cu privirea, din viu te prefaceau în mort, îti vedeai scheletul firav în ochii lor sclipitori, caliti de fulgerele lui Zamolxe. Erau Nemuritorii! Garda Regelui, care era cel mai viteaz si mai bun dintre toti arcasii.
Lupta era pentru ei viata, iar moartea în lupta era semnul vietii supreme. Apoi, vor ajunge pe Tarâmul Zeilor, acolo unde vor bea esenta eterna din cupe de ambrozie. Moartea era bucurie. Nu pentru Zei se jertfeau, ci pentru pamântenii din tribul lor care l-a nascut, împotriva acelora care le încalcau hotarul pentru pamânt, paduri, ape, aur si bronz, grâu si miere, vite si prizonieri pentru scalvie. Femei fertile!

Regele, împreuna de Marele Preot, zidea palatele, altarele, tezaurul, sus în muntii cu fruntea înnourata, în cuibul corbilor, în vârful vârfurilor, deasupra fulgerelor si tunetelor. Iar daca norii se adunau si mai sus, trageau cu sageti greu arcuite si tintite în fulgere, de se descarcau tunetele si ploaia pâna se risipeau negurile. Pe cer senin drumul la Zamolxe este mai lesne si mai drept!

Acum se aud tobele si trompetii. A venit Dromihete, cu Marele Preot în caleasca de aur. Chiar daca e senin se trage cu arcurile, sageti aprinse în vârf ca niste torte. Un moment de liniste coboara în suflet, dupa care se aud pasii ritmati ai dansatorilor si glasul limpede al Preotului în transa htoniana:

     
„Cine se înalta la Mine,
     
Gonindu-si calul
      peste Podul-de-Foc?
      Fulger si tunet
      Si ploaie de aur,
     
Ferice de voi!
     
Stapâne, suna din corn,
     
Din ceruri pe câmpuri
      mana sa curga!
      Zamolxe cel Mare e cu voi!”

Apoi un strigat peste munti si vai:
      - Cel Curat s-a înaltat!
Ecoul profund îi reverbereaza glasul din stânca în stânca:
      - Cel Curat s-a înaltat! Cel Curat s-a înaltat! Cel Curat…! Cel Curat…!

În uralele asistentei, Regele si Marele Preot închina o cupa spre gloria si respectul vitezului plecat dintre cei vii. Varsara trei stropi peste groapa! Se deschide urna vietii celui decedat în care au fost puse, la vremea lor, pietre dupa cuviinta faptelor sale: sunt numarate mai multe pietre albe decât vinetii. Om bun, suflet milostiv. Urale! Petrecerea poate începe. Familia face pomana!

Daca erau mai multe pietre vinetii, mortul era coborât în incinerator, iar familia împartea pomana, fara fast, la cele mai sarace triburi. Se petrecea doar în familie în tacere: pentru iertarea pacatelor! Amin!...
      - Mamaie - zise Decebal, cel mai nabadaios dintre nepoti, aflat la vârsta întrebarilor esentiale - de ce arcasii regelui mureau daca erau nepieritori?

(Poveste initiata dupa amprenta unui vârf de sageata gasita într-un trunchi putrezit, la trei metri adâncime într-un strat de lut din apropierea Cetatii Corbii de Piatra, judetul Arges.)
Povestitorul
Uniunea Scriitorilor din România
Filiala Bucuresti Proza
BUCURESTI
PROZA
site / blog
©  2013, Stefan Dorgosan, text
©  2013, AMB, biobibliografie
Biblioteca de proza a orasului Bucuresti
Filiala Proza Bucuresti - Uniunea Scriitorilor din România
Prozator din Bucuresti ; prozator român contemporan ;
romancier ; autor de proza scurta, povestiri, nuvele, romane ;
scriitor bucurestean